ZILELE ȘCOLII ”GRIGORE ANTIPA” BOTOȘANI


Zile de sărbătoare la Școala Gimnazială
,,Grigore Antipa” Botoșani

      În fiecare an, la începutul lunii decembrie, școala noastră organizează o serie de activități destinate marcării Zilelor Școlii. Astfel, în perioada 2-3 decembrie 2015, au fost realizate expoziții tematice, concursuri, scenete, vizite ale preșcolarilor ș.a. Zilele școlii au constituit și un bun prilej de realizare a unor activități din domeniul gestionării deșeurilor, punând accentul pe dezvoltarea responsabilității privind necesitatea utilizării raționale a resurselor planetei și educarea elevilor în vederea dezvoltării durabile a societăţii.
Deşeurile de orice fel, rezultate din multiplele activităţi umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate, datorată creşterii continue a cantităţilor şi a tipurilor acestora, cât şi datorită însemnatelor cantităţi de materii prime, materiale refolosibile şi energie care pot fi recuperate şi introduse în circuitul economic. Pornind de la premisa că aproape orice tip de deșeu poate fi utilizat în scop util, elevii și-au demonstrat potențialul creativ și au pus în practică eco-idei, materializate în realizarea unor lucrări plastice, obiecte de îmbrăcăminte, decorațiuni de iarnă, măști tradiționale. Menționăm în continuare câteva activități tematice interesante, realizate de elevii noștri:

,,Parada oamenilor de zăpadă” este titlul activității realizate de clasa a II a D. Dând dovadă de imaginație , migală și răbdare elevii au confecționat costume nostime și vesele, reprezentând oameni de zăpadă iar apoi au prezentat aceste costume și colegilor din celelalte clase.

■ Cu pricepere, creativitate și multă muncă, elevii de gimnaziu, îndrumați de doamnele profesoare Chiș Silvia și Ursache Liliana, au confecționat costume din materiale recuperabile, dând viață unor personaje din diverse opere literare, activitate ce s-a intitulat sugestiv ,,Personaje literare în haine eco”. Elevii de la clasele primare au creat și ei minunate costume eco, îndrumați de doamnele lor profesoare, și ajutați de părinți și bunici. Juriul a fost reprezentat de doamnele profesoare Haralamb Diana, Ababei Bianca, Fegher Doinița și Neculau Diana.

■ Cunoaşterea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare autentice româneşti în rândul elevilor pecum și sensibilizarea acestora în ceea ce priveşte arta şi tradiţia populară s-a concretizat în organizarea unei expoziții realizate de elevi și intitulată ,,Masca tradițională- expresie a spiritualității românești”, ce a cuprins măști reprezentative pentru zona Moldovei.

■ Cu migală și ingeniozitate au fost realizate diferite decorațiuni de iarnă- globuri, steluțe, îngerași, fulgi de nea, ghirlande etc., cu care au fost ornate clasele, holurile și au fost împodobiți brazii din școală.

Toate aceste acţiuni, organizate de prof. Cocuți Lăcrămioara- coordonator Eco-Școală, converg spre atingerea obiectivului major- schimbarea de atitudini şi formarea de deprinderi acţionale în vederea protejării mediului, reducerii cantităţii de deşeuri şi reciclării materialelor recuperabile. Prin aceste activități, elevii receptează atât în armonia din natură cât şi din artă, devin sensibili față de mediu, învață să respecte natura, să consume responsabil resursele sale și mai ales să prețuiască viața sănătoasă.

Coordonator Eco-Școală,
Prof. Cocuți Lăcrămioara

DSC02435 DSC02437 DSC02440 DSC02442 DSC02455 DSC02457 DSC02470 DSC02473 DSC02476 DSC02479DSC02484Câteva impresii, culese de la elevi :

Personaje literare în haine eco

      Mediul înconjurător, un element esenţial al existenţei umane, reprezintă rezultatul interferenţei unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare ale societăţii. Dezvoltarea economică nu poate fi separată de consecinţele activităţii umane asupra mediului înconjurător.
Efectele consumului şi utilizării resurselor, asupra mediului sunt în creştere. O problemă de însemnătate decisivă este aceea a nivelului şi a ritmului dezvoltării economico-sociale. Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor Terrei relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Gestionarea deşeurilor ridică probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea unor acţiuni menite să soluționeze această problemă.
O astfel de acțiune intitulată ,,Personaje literare în haine eco”, s-a desfășurat și la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, în ziua de 4 decembrie 2015. Elevii s-au pregătit din timp pentru prezentarea costumelor realizate din materiale refolosibile.
Cei din clasele primare, susținuți de doamnele învățătoare au prezentat o paradă a costumelor în care am putut să revedem Zâne, Cenușărese, Cavaleri, Roboți, Marțieni, Prințese, Vrăjitoare și multe alte personaje de basm. Elevii din clasele gimnaziale, îndrumați de doamnele profesoare de limba română, au prezentat o paradă a personajelor literare și astfel ne-am reîntâlnit cu Albă ca Zăpada, Rapunzel, Tinckerbell, Frumoasa Bell, Micul Prinț, Degețica.
Publicul numeros format din elevi, cadre, părinți și invitați au apreciat prezentările și au aplaudat fiecare personaj care a defilat.

Iacob Vlad
Clasa a VIII-a B
Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Parada personajelor literare în haine eco
Zilele Școlii Gimnaziale ,,Grigore Antipa” Botoșani
3-4 decembrie 2015

         În data de 4 decembrie 2015, cu ocazia Zilelor Școlii Gimnaziale ,,Grigore Antipa” Botoșani s-a organizat parada ,, Personaje Literare în Haine Eco”, activitate coordonată la clasele V-VIII, de doamnele profesoare: Cocuți Lăcrămioara, Ursache Liliana și Chiș Silvia. Elevii și-au confecționat costume din materiale recuperabile precum: saci menajeri, ambalajele unor buchete de flori, reviste, ziare, calendare, pungi, materiale textile, etc. și au reprezentat în fața colegilor și a părinților, diferite personaje literare, dintre care amintim pe: Scufița Roșie, Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa, Dorothy, Belle, Mulan, Clopoțica, Degețica, Mutulică, Ursul păcălit de vulpe, Hera și multe altele.
Juriul acestei ,,Parade – concurs” a fost alcătuit din doamnele profesoare Haralamb Diana, Ababei Bianca, Fegher Doinița, Neculau Diana .
Elevii au fost foarte încântați de această activitate, arătând acest lucru prin implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă. Au promovat reciclarea și au arătat cât de mult își doresc o planetă curată, eco!
„Dacă vrei să schimbăm lumea, începe aici și acum!”

Președinta Consiliului Școlar al Elevilor,
LOREDANA DAVID
Clasa a VII a B

Acest articol a fost publicat în Activități europene. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.