ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FRANCOFONIEI


În fiecare an, la 20 martie, este sărbătorită Ziua internațională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Sursa foto: Organizația Internațională a Francofoniei / Facebook

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de țări francofone membre.

În 2016, Ziua internațională a francofoniei se desfășoară sub sloganul „Le pouvoir des mots” („Puterea cuvintelor”), organizându-se o serie variată de evenimente în țările francofone: promovarea bucătăriei franțuzești și a diverselor elemente culturale, concursuri ale cântecului francofon, Festivalul Internațional al Francofoniei 2016 (Franța), simulări ale reuniunilor Consiliului permanent al francofoniei (Ungaria), Săptămâna națională a francofoniei (Canada) etc., scrie site-ul 20mars.francophonie.org.

Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus și se referea la o clasificare a popoarelor în funcție de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunități de oameni, răspândiți în toată lumea și vorbind limba franceză.

Organizația Internațională a Francofoniei acționează pentru răspândirea limbii franceze și menținerea statutului ei de limbă internațională, cu ajutorul Cartei francofoniei (2005). În prezent, politica francofonă este manifestată, la nivel instituțional, prin intermediul a trei entități: Conferința șefilor de stat și de guvern ai statelor în care se vorbește franceza (summit) și care se reunește o dată la doi ani; Conferința ministerială a francofoniei care reunește miniștrii de Externe; Consiliul permanent al francofoniei.

Printre obiectivele OIF prevăzute de Carta francofoniei se numără:

  • instaurarea și dezvoltarea democrației;
  • prevenirea și gestionarea conflictelor și susținerea statului de drept și a drepturilor omului;
  • intensificarea dialogului intercultural;
  • promovarea educației și formării etc.
Acest articol a fost publicat în Activități europene. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.