”TINERET ÎN ACȚIUNE”, ÎN ȘCOALA NOASTRĂ !


DSCN6302

Un grup de 28 de tineri şi lucrători în domeniul tineretului din România, Franţa, Spania şi Turcia s-a reunit la Botoşani pentru proiectul „See Youth in the Melting Pot”, derulat cu sprijin de la Comisia Europeană, prin Programul ”Tineret în Acţiune”.

Timp de 8 zile, tineri selectaţi de Asociaţia B- Right Media (România) şi de partenerii săi : Asociatión Andalucia en Obra Social (Spania), Organisation Française de la Coopération Internationale (Franţa) şi Genç Erişim Derneğ (Turcia) desfăşoară în oraşul nostru activităţi axate pe valorile europene.

Proiectul este organizat în perioada 6-14 noiembrie 2013.

În data de 11 noiembrie Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa” a fost preţ de câteva ore gazdă a tinerilor, în cadrul proiectului „Eco Furniture”.

Proiectul şcolii s-a realizat cu sprijinul Asociaţiei B- Right Media şi Sandra Tenggren (Suedia) intern proiect „Leonardo”,  fiind coordonat de către doamnele profesor Bianca Ababei şi Loredana Asoltanei.

         Tinerii au participat la un spectacol cu dansuri şi cântece tradiţionale din diverse ţări ale Europei şi în special din România, au lucrat alături de elevii şcolii noastre pe ateliere de creaţie și au realizat obiecte de mobilier şi decoraţiuni interioare, utilizând materiale reciclabile.

         Pe parcursul proiectului, grupul va avea ocazia să facă un tur virtual prin Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” din Bucureşti şi prin oraşul Botoşani.

         Prin intermediul acestui proiect, şcoala noastră doreşte să participe activ la rezolvarea problemelor de mediu, să accentueze maniera în care interculturalitatea şi educaţia nonformală au efecte pozitive asupra durabilităţii vieţii.

DSCN6301

DSCN6303

Mai multe informații, în zilele următoare.

Informații furnizate de coordonatoarea proiectului, prof. Bianca Ababei.

A se vedea si comunicatul de presa al  Centrului Europe Direct Botosani

http://www.europedirectbotosani.ro/?art=1719

A consemnat, prof. Mihaela Barbacaru

Acest articol a fost publicat în Activități europene. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ”TINERET ÎN ACȚIUNE”, ÎN ȘCOALA NOASTRĂ !

  1. Dorica spune:

    Din totdeauna am apreciat persoanele inventive, interesate in promovarea noului, cu atat mai mult cu cat acesta are utilitate.
    Sunt fericita sa avem in scoala cadre didactice care pretuiesc timpul si fac in asa fel ca zilele sa nu fie la fel una cu cealalta. Sunt sigura ca elevii care isi formeaza asemenea deprinderi de munca vor fi persoane active si vor lucra cu daruire.

Comentariile sunt închise.