LA MULŢI ANI, ŞCOALA 6!


                                                     Ecouri dintr-o apropiată depărtare

             Întreaga noastră viaţă călătorim sub zodia speranţei, sub auspiciile visului, pe aripile propriilor noastre idealuri. Dar, pentru a putea zbura cu adevărat, pentru a nu ni se frânge aripile, asemenea lui Icar, contează de unde am pornit, unde am făcut primii paşi, unde, dar, de fapt, mai ales cum au fost aşezate primele cărămizi la edificiul personalităţii noastre, atât cât priveşte latura ei umană, cât şi pe cea profesională. Privind lucrurile astfel, pot spune că mă consider o norocoasă, pentru că, la fel ca voi, cei care acum îi călcaţi pragul în fiecare zi, am fost şi eu elevă a Şcolii 6. 

          Şcoala 6 a fost şi rămâne pentru mine, o dimensiune unică a sufletului meu, un timp şi un spaţiu încărcate de afectivitate, de emoţii, de freamătul urcuşului uneori anevoios, spre Ideal, spre Cunoaştere. Şcoala 6 a fost incubatorul de visuri din zorii formării mele personale şi profesionale.

           În continuare Şcoala 6 este mai mult decât o instituţie de învăţământ de elită, pentru că aici lucrurile nu se opresc la a transmite informaţii, aici se modelează suflete, personalităţi, se croiesc drumuri. Aici profesorii nu sunt doar transmiţători de cunoştinţe, ci adevărate repere, oameni de o înaltă ţinută profesională şi umană, Mentori. Un autor motivaţional spunea că un mentor e acea persoană care îţi spune ceea ce tu nu vrei să auzi, îţi arată ceea ce tu nu vrei să vezi, pentru a te ajuta să ajungi acolo unde ţi-ai dorit întotdeauna să ajungi… Am avut ocazia să simt lucrul acesta cât am fost elevă, dar îl simt şi acum, la peste 6 ani de la absolvire.

          Aici am învăţat ce înseamnă perfecţionismul, performanţa, dorinţa de a fi mereu mai bun decât ieri, ce înseamnă colegialitatea, spiritul de echipă, aici mi-am dezvoltat abilitatea şi pasiunea pentru oratorie, aici am scris pentru prima oară în paginile unei reviste, aceeaşi în care scriu acum, dar care atunci era şi ea la începuturi. Şi nu pot să nu mă opresc puţin asupra revistei ”Gavroche”, pentru că nu e o simplă publicaţie a unor elevi, e vocea lor vie, reflexie a viziunii lor, transfigurată de condeiele tinere ce acum se formează pentru viitor.”Gavroche” e specială pentru că e o revistă cu suflet, cu un suflet la fel de energic şi plin de viaţă, ca şi personajul al cărui nume îl poartă.

        Acum, când Şcoala 6 împlineşte 20 ani, simt că ar mai fi multe de spus, dar nu aş vrea să pară că fac o simplă laudatio, ”înşirând cuvinte goale ce din coadă au să sune”, vorba Poetului. Nu sunt cuvinte goale, e glasul sincer al unei foste eleve care a rămas profund ataşată de Şcoala generală şi care acum, deşi fizic e departe de ea, sufleteşte o simte foarte aproape şi în acest moment festiv, se simte mândră să îi spună : ”La mulţi şi roditori ani!”

Ionela Cuciureanu, anul III, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti,

Collège Juridique Franco-Roumain d’Études Européenes, Paris I Pantheon -Sorbonne

 

                                       Un chapitre de ma vie. Mes mémoires.

   Les mémoires sont la passerelle qui nous lie à nos racines, nos sentiments passés, une partie de ce qui constitue notre être. 4 ans sont déjà passés depuis que j’ai fini les cours de gymnase. Entre les murs du bâtiment de mon école il y avait toujours des amis et peut-être, le plus important, des professeurs prêts à enseigner les connaissances fondamentales qui m’étaient nécessaires au lycée et qui me sont nécessaires même aujourd’hui, quand je suis les cours de la Faculté de Médecine.

  Les souvenirs qui me lient à l’Ecole no. 6, “Grigore Antipa” comprennent une étape où j’ai pu réellement apprendre sous l’attention et le dévouement des vraies maîtres et la période où s’est formée une partie de ma personnalité. Là, j’ai vu dans la personne de mes professeurs les premiers modèles de vie que j’aurais aimé suivre. J’ai appris que mes plus grandes richesses seront toujours mon imagination et mes connaissances, ainsi que l’énergie de mon esprit. Grâce aux classes et aux activités déroulées en cette période c’est  que je sais certainement qu’à travers le travail soutenu et la créativité, la performance est possible et nos efforts seront toujours récompensés.

  Les salles de classe, les halls, la salle de sport portent  les souvenirs les plus ensoleillés de mon enfance et de mon adolescence, dont j’aimerais profiter davantage.

Gabriela Pădureț, la génération de 2008, actuellement étudiante à la Faculté de Médecine

 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.