COLTUL VERDE DIN CLASA MEA !


Într-o lume marcată de dezordine, grabă, nepăsare, indiferență față de tot ceea ce ne înconjoară, ne-am gândit să protejăm ceea ce mai poate fi protejat, să le oferim celor ce ne vor urma măcar atât cât ni s-a dăruit nouă. Soluțiile noastre sunt simple, la îndemâna oricui. Prietenele noastre au fost bunăvoința și inspirația.

”Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”, spunea Tudor Arghezi în poezia sa, ”Testament”.

Din frunze uscate, hârtie colorată, cartoane, scobitori, castane, plastic etc.,  a apărut ”colțul verde din clasa mea”, decorat cu floricele, frunzulițe născute din iubire și pasiune, loc de recreere și de admirație în fața minunilor pe care le poate crea talentul și hărnicia unor copii inimoși, sub ochiul atent și grijuliu al cadrelor didactice.  Este pata de culoare ce înfrumusețează clasele și școala noastră în aceste zile de sărbătoare, zilele Școlii Nr. 6 ”Grigore Antipa” din Botoșani.

Prof. Mihaela Barbacaru

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.