Botosaniul in care vreau sa traiesc


 

 Dimneata m-am trezit si m-am uitat pe geam. Se simtea miros de cais inflorit desi nu era chiar cald. Ma gandeam cu ce sa ma imbrac si am vazut batrana doamna de la etajul doi imbracata cu un sacou roz pal si cizmulite de piele alba…zambea unui sofer galant care a asteptat-o sa treaca incet, incet pe trecere.

M-am hotarat sa imi pun haina de piele alba si blugii bleu deschis.

Cobor in strada si constat ca lucrarile de pavare incepute acum doua zile au fost finalizate azinoapte…Hmm ! De asta nu se auzea nici o masina si nici un claxon !  De asta m-am trezit asa de greu si totusi atat de odihnita !

Ies  adulmecand din usa blocului mirosul de paine calda ce se simtea de la magazinul din colt. In fata vitrinei  magazinului imi zambesc niste boboci de zambila plantati in ghivece patrate de lut.

E un lucru nou! Asera nu erau dar vanzatoarea se scuza parca povestind de oamenii de pe strada ei care au vopsit bordurile cu alb si care au facut-o sa cumpere niste bulbi din piata .

Plec mai departe cu gandul la problemele de la serviciu…un domn ma saluta politicos si imi ureaza o zi luminoasa.Poate are dreptate, fata lui radiaza de bucurie .Ma uit la el,  ii zambesc si ii multumesc. E normal ,  tocmai s-a reincadrat la serele de la marginea orasului. E imbracat in salopeta albastra si poarta in mana batatorita ziarul de azi.

Trec si eu pe la chiosc  si vad ziarul in vitrina avand pe prima pagina afisat: “Botosaniul cel mai verde oras din Romania!” Da, citisem ca elevii din toate scolile din Botosani au cerut primariei fonduri pentru amenajarea tuturor spatiilor verzi …iata ca au reusit! Chiar sunt buni copiii nostril! Ce fericiti trebuie sa fie parintii si profesorii lor!

In drum trec pe pietonal .E atat de frumos! In jurul fiecarei fantani sunt amenajate standuri cu flori iar niste catei cu cercei galbeni in urechi au casute frumos amenajate printre  flori. Elevii de la Liceul de arta sunt déjà acolo privind cu interes  la  jocurile de apa .  Pe langa ei  turistii iesiti sa inspire aerul curat de dimineata privesc cu admiratie peisajul.

In departare se aude o muzica de opera…e muzica de la santier. Nu vad muncitorii de dupa panza de aparare dar stiu ca sunt acolo pentru muzica le acopera zgomotul ciocanelor si al daltilor.

Ajung pe bulevard si constat cu bucurie ca in parculetul de la muzeu au crescut brandusele iar sub copaci se vede firul verde al ierbii. Bulevardul e plin de de barbati si femei care asteapta linistiti  masina care ii duce in zona gri- fosta zona industriala..numita asa pentru ca acolo sunt mai putini copaci si nici o scoala. Aici oamenii au fost insa incurajati sa deschida mici afaceri iar rata somajului din oras a scazut la 0,3% , astfel incat pana si cei care lucrau in strainatate s-au intors acasa. Exista o fabrica de materiale pentru constructii decoratiuni interioare care deservesc doua magazine importante din zona, o fabrica de lactate, una de produse electrice, o mica fabricuta care face softuri pentru calculatoare si o fabrica de panouri fotovoltaice . Mai sunt si altele dar nu le cunosc domeniile de activitate.

Pasesc mai departe pe langa biciclistii in uniforme de Liceul Laurian…tocmai a fost reimprospata vopseaua pentru pista de biciclete si lor li se pare ca a fost micsorata distanta. Zambesc…si atat!

Ajung la serviciu. Colega mea de birou imi tranteste usa in nas inainte sa intru. Ma incrunt! Ce are? Gasesc pe birou o instiintare ca tocmai am fost promovata…

Hmm! Ce cosmar! Bine ca a trecut cu noaptea!

As vrea ca acest cosmar sa devina realitate dar totul  depinde de oameni: invidia constructiva, lucrul facut corect si la timp, educatia de calitate, pamantul verde si roditor, caisul inflorit, sera sau fabrica de la marginea orasului, pista de bicilete…

Eu cred ca daca ne-am dori  am putea avea piste de bicicleta pe toate strazile  cu legatura intre ele la intersectii.

Eu cred ca daca ne-am dori am putea pune conducte de apa si apoi asfalta strazi si nu invers.

Eu cred ca daca ne-am dori an putea ajuta niste “afaceristi” (adica mici intreprinzatori)  sa creeze locuri de munca.

Eu cred ca la marginea Botosaniului am putea face niste sere in care lucreze niste oameni cu mainile crapate care sa cultive legume bio iar in piata si la magazine sa gasim aceste produse cu inscriptia “made in Botosani”.

Eu cred ca daca  ne-am dori am putea avea spitale bune si medici exceptionali .

Eu cred ca daca am gandi putin am intelege ca  toti suntem trecatori  si  doar copii nostrii ne vor  ajuta sa depasim momente grele  in viitor si ca in educatia lor trebuie investit pentru ca e greu sa inveti lucruri singur doar din carti mai ales daca nu stii sa citesti.

Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea fabrici in care sa lucreze mii de muncitori .

Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea un Botosani verde si curat .

Eu cred ca daca ne-am dori am putea avea un oras in care soferii sa nu fie nervosi  si  toti cetatenii sa aiba bun simt.

Eu cred ca toate aceste schimbari ar putea avea loc daca toti chiar TOTI si-ar dori aceasta dar cred ca nu ne dorim  inca.

Haideti sa incercam sa schimbam ceva ! Sa incercam macar sa ne schimbam pe noi , pe fiecare, sa fim mai buni, mai intelegatori, sa gandim mai mult sis a injuram mai putin. Poate asa vom reusi intr-un final sa schimbam ceva pentru copiii nostri macar!

Paduraru Alina

articol aparut in cadrul campaniei organizata de www.stiri.botosani.ro:

http://www.stiri.botosani.ro/stire/28190/%22Daca+ne-am+dori+am+putea+pune+conducte+de+apa+si+apoi+asfalta+strazi+si+nu+invers%21%22.html

About bridges4future

This is a blog about Comenius Project 2009-2011 "Young - Bridges for the future".
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.